Primele 15 minute de parcare in centrul Mediasului sunt gratuite Imprimare
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Monica Pascu   
Vineri, 16 Iulie 2010 00:15

Sistemul de bariere din centrul Mediaşului a fost finalizat

Mult-discutatul sistem de restricţionare a accesului în centrul istoric al Mediaş a fost finalizat de municipalitate. Au fost achiziţionate şi montate un număr de 5 bariere automate pe străzile Honterus, Nicolae Iorga, Mihail Kogălniceanu, I.Gh.Duca, şi parcarea din spatele Primăriei Mediaş.Vezi video NovaTv

Accesul se va face pentru riverani pe bază de cartela de proximitate, iar pentru vizitatori pe baza unui tichet de parcare. „Sistemul a fost finalizat, iar în şedinţa Consiliului Local Mediaş din această lună se vor supune spre aprobare tarifele pentru parcarea în zona centrală”, a spus Corina Minciună, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaş. Intenţia municipalităţii  este ca pentru primele 15 minute accesul să fie gratuit, această măsură fiind luată în principal pentru ca medieşenii care au copiii înscrişi la unităţile de învăţământ din zona centrală să poată accede în această zona în limita unui sfert de ora fără a plăti, dar şi pentru alte cazuri de gen. Tribuna

 

 

Pe aceeasi tema:

Afla tot ce se  intampla in Medias, citeste  Stiri Medias

 

 

Ultima actualizare în Vineri, 16 Iulie 2010 00:26
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează