|
Ordinul Cavalerilor de Medias va prezinta: |
|
|
Scris de Monica Pascu
|
|
Joi, 15 Iulie 2010 00:10 |
Asociaţia „Ordinul Cavalerilor de Mediaş” organizează în zilele de 17 – 18 iulie 2010, a treia „Noapte a Cavalerilor” în Parcul Hanului Greweln. Sunt invitate cinci ordine cavalereşti, respectiv Cavalerii Cetăţilor Bârsei şi Străjerii Coroanei din Braşov, Gladius Dei din Sibiu, Ordinul Cavalerilor de Hunedoara din Hunedoara şi Ordinul Cavalerilor Lup din Târgu Mureş. Vezi video NovaTv
Elementele noi ale acestui eveniment, ajuns la a III-a ediţie, sunt Răpirea Domniţelor în drumul lor spre Tabăra Medievală, expoziţia cu vânzare de suveniruri special create de către Ordinul Cavalerilor de Mediaş şi un spaţiu amenajat pentru copii, unde se vor realiza mici ateliere care îi vor familiariza cu societatea medievală.
În programul „Nopţii Cavalerilor” sunt cuprinse scenete cu caracter medieval, expoziţie de arme şi costume medievale, turniruri, jocuri de castel, prezentări de arme folosite în Evul Mediu, cântece specifice epocii, dansuri medievale, jonglerii cu focul, spectacol interactiv cu publicul.
„ Aşa cum promis anul trecut, cu sprijinul Societăţii Romgaz SA şi a altor parteneri am reuşit să invităm în acest an cinci ordine cavalereşti şi să organizăm acest eveniment pentru iubitorii artei medievale. Este o mare bucurie să aducem elemente noi pentru această „Noapte a Cavalerilor”, pregătind mult mai multe surprize decât cele menţionate”, comunică Marea Doamnă de Transilvania, Daniela Lupu.
Programul manifestării în data de 17 iulie va fi următorul:
ora 16.00 - Deschidere ora 16:30 - Spectacol Ordinul Cavalerilor de Mediaş ora 17:00 - Spectacol Ordinul Cavalerilor de Hunedoara - "Lupte şi dansuri medievale" ora 18:00 - Spectacol Străjerii Coroanei Braşov - "În căutare de străjeri" ora 19:00 - Spectacol Ordinul Cavalerilor Lup - "Turnir" ora 20:00 - Spectacol Ordinul Cavalerilor de Mediaş- "Povestea Trubadurului" ora 21:00 - Spectacol Gladius Dei - "Penumbra" ora 22:00 - Spectacol Cavalerii Cetăţilor Bârsei - "Spânzurătoarea"
|
|
Ultima actualizare în Joi, 15 Iulie 2010 00:32 |