"Prost să fii să nu înţelegi ce scrie. Este oarecum ciudat deoarece în anunţ se arată că darul trebuie să fie în concordanţă cu veniturile pacientului, or, pacientul, în cazul meu este, o fetiţă de 2 ani", ne-a declarat o femeie care aştepta împreună cu fetiţa ei să intre la cabinetul de ecografie.
Legea nu interzice primirea, ci condiţionarea
Reprezentanţii Spitalului de Copii recunosc că situaţia e un pic ciudată şi că din anunţ se poate înţelege că este vorba şi despre bani, dar spun că pasajul a fost luat dintr-o lege în vigoare.
"Legea sanitară permite acor darea de cadouri. Aşa e peste tot în lume. Pacientul poate oferi, dar medicul nu poate condiţiona. După părerea mea, aceste prevederi sunt interpretabile deoarece se poate subînţelege că e vorba de bani şi de aceea legea trebuia modificată", detaliază conferenţiarul Călin Lazăr, directorul medical al spitalului.
Medic trimis în judecată pentru şpagă
Pe de altă parte, numele Spitalului de Copii din Cluj a fost implicat anul trecut într-un scandal de mită. Chirurgul Ioan Dobrescu a fost prins în flagrant în timp ce primea 100 de lire sterline de la Vasile Parna, tatăl unei fetiţe care trebuia operată la un picior.
Vasile Parna a declarat că medicul i-a spus că nu îi va opera copilul decât atunci când îi va aduce cele 100 de lire. În prezent, deşi a fost trimis în judecată, medicul îşi desfăşoară în continuare activitatea la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca.
"Legea sanitară permite acordarea de cadouri. Aşa e peste tot în lume. Pacientul poate oferi.“,
CĂLIN LAZĂR, medic la Spitalul de Copii
INEDIT. Afişul lipit în incinta Spitalului de Copii din Cluj
FOTO: MIHAI ŞOICA
evz.ro
In loc de comentariu....
Ce prevede legea de fapt?
Art. 34. - (1) Personalul medical sau nemedical din unităţile sanitare nu are dreptul să supună pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta să îl recompenseze altfel decât prevăd reglementările de plată legale din cadrul unităţii respective.
(2) Pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii.
Cam mare diferenta intre lege si afis, in loc sa se puna accentul ca si in lege faptul ca personalul medical nu are dreptul sa conditioneze actul medical prin primirea de bani, ei accentueaza exact opusul , ca e foarte bine sa dam bani si e perfect legal, punand in acest fel si o presiune asupra pacientilor.
Sa ne rugam la Dumnezeu sa ne dea sanatate, si noua si copiilor nostri, sa nu ajungem prin spitale.
Monica Pascu
MediasOnline
Pe aceeasi tema:

