Ilie Lata sa prezinte scuze publice Imprimare
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Monica Pascu   
Sâmbătă, 26 Iunie 2010 23:54

Scandalul din piaţă se mută în sala de judecată

Scandalul legat de Piaţa Agroalimentară Mediaş şi de împărţirea meselor în incinta pieţei are toate şansele să se mute în instanţă. După ce reprezentanţii PSD Mediaş au atras atenţia asupra modului în care sunt distribuite mesele şi au declarat în cadrul unei şedinţe a Consiliului Local că deţin informaţii potrivit cărora o masă s-ar „tranzacţiona” în piaţă pentru 250 de euro, spiritele s-au inflamat rău de tot.

 

Într-o notificare trimisă consilierului social democrat Ilie Laţa, cel care dezvăluise suma pentru care s-ar oferi mesele, reprezentanţii pieţei îi solicită acestuia să prezinte scuze publice pentru afirmaţiile sale. „Simplele reclamaţii din partea unor comercianţi, aflate în posesia dumneavoastră şi legate de astfel de fapte, nu dovedesc astfel de fapte. Trebuie să luaţi în considerare faptul că astfel de reclamaţii pot fi fondate şi pe sentimente de vrăjmăşie sau de duşmănie din partea comercianţilor vis-a-vis de instituţia noastră. Considerăm că instituţia noastră a fost acuzată în mod umilitor de către dumneavoastră, deşi avem o imagine neştirbită până în prezent. Prin aceste acuzaţii dure şi neadevărate s-a adus o gravă atingere instituţiei noastre şi s-a comis un abuz din partea dumneavoastră întrucât nu deţineţi probe certe care să confirme astfel de acuzaţii. Aceste acuzaţii au apărut şi în presa locală şi datorită tratamentului denigrator din partea dumneavoastră suntem nevoiţi să suportăm oprobiul locuitorilor din municipiul Mediaş. În aceste condiţii, în cazul în care nu vă veţi cere scuze în mod public prin intermediul presei, vă vom acţiona în judecată şi vom solicita obligarea dumneavoastră la repararea prejudiciului moral suferit, urmând ca dumneavoastră să suportaţi şi cheltuielile de judecată ocazionate de proces”, se arată în notificarea conducerii Pieţei Agroalimentare Mediaş.
Laţa e liniştit
Contactat de reporterul Tribuna pentru a-şi spune punctul de vedere referitor la solicitarea Administraţiei Pieţelor Mediaş, consilierul social-democrat Ilie Laţa ne-a declarat că suma de 250 de euro care s-ar oferi pentru o masă în piaţă a apărut într-o reclamaţie a unor comercianţi din piaţa medieşeană. „Intervenţia noastră a avut loc după ce am primit mai multe sesizări ale comercianţilor din piaţa din Mediaş. Nu am făcut nimic altceva decât să relatez ceea ce au scris comercianţii în acele sesizări. În acele sesizări scria că în piaţă se dau 250 de euro pentru o masă. Noi nu am dorit şi nu dorim să schimbăm conducerea pieţei, ci să rezolvăm problemele din piaţă”, ne-a spus Laţa.
Scandalul din piaţa medieşeană a izbucnit după ce mai mulţi comercianţi au reclamat faptul că sunt nevoiţi să îşi vândă produsele într-una din cele două hale, în timp ce alte persoane vând la mesele de afară. Situaţia nu este rezolvată nici acum, mesele de afară fiind în continuare ocupate de unii comercianţi, în ciuda faptului că în respectivul loc trebuia să fie amenajată o parcare. Tribuna

Pe aceeasi tema:

Tags: piata agroalimentara medias, scandal la piata, ilie lata, administratia pietelor medias, 250 euro o masa in piata, Stire postata in sectiunea Stiri Medias, MediasOnline.ro

Ultima actualizare în Duminică, 27 Iunie 2010 00:05
 

Comentarii  

 
0 #1 marius 27-06-2010 11:00
anormal pentru Romania era sa se planga cine va ca nu a putut sa dea mita 250 EUR, o stire cu cineva care a luat mita 250 EUR este ..... :lol:
PS: eu sunt sigur ca nu a luat mita :)) :))
Citat
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează