Sunteţi dispuşi să daţi bani din buzunarul propiu statului ca să ieşim din criză? Imprimare
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Monica Pascu   
Joi, 17 Iunie 2010 23:40

Salvaţi ţara de criză: donaţi aici!

Prefectura Sibiu a publicat astăzi ordinul ministrului Finanţelor Publice, privind modul în care se pot face donaţii pentru a scăpa România de criză. Astfel, conform ordinului 1810/2010 al Ministerului Finanţelor Publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 395 din 15 iunie 2010, şi intitulat „Donaţii pentru diminuarea efectelor crizei economice - Aprobarea precizărilor privind modul de încasare a fondurilor băneşti donate către Bugetul public”,

vă puteţi ajuta patria cu bani în felul următor: „sumele donate pentru diminuarea efectelor crizei economice constituie venituri ale bugetului de stat şi pot fi achitate în numerar sau prin virament, în contul 20.37.01.02 "Venituri ale bugetului de stat - Donaţii pentru diminuarea efectelor crizei economice", deschis la Trezoreria Statului.

Donatiile pentru diminuarea efectelor crizei economice se achită în numerar, direct sau prin angajatori, în contul prevăzut la art. 1, deschis la unităţile Trezoreriei Statului în raza cărora îşi au domiciliul persoanele fizice donatoare.

Conform aceluiaşi ordin de mai sus, donaţiile pentru diminuarea efectelor crizei economice pot fi achitate de către persoanele fizice şi prin intermediul angajatorilor, în limita maximă a sumelor datorate de Angajator acestora, pe baza dispozitiei scrise a donatorilor în care vor preciza cuantumul sumelor care se donează, precum şi dacă doresc ca informaţiile privind identitatea şi sumele donate să fie făcute publice. Turnul Sfatului

Tags: Donaţii pentru diminuarea efectelor crizei economice, donatii pentru buget, donatii pentru diminuarea crizei, | Stiri postata in Sectiunea Stiri Medias, MediasOnline

 

 


Ultima actualizare în Joi, 17 Iunie 2010 23:47
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează