Accident SMURD Imprimare
Evaluare utilizator: / 1
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Monica Pascu   
Marţi, 08 Iunie 2010 00:52

Autospecială SMURD Copşa Mică – distrusă într–un accident- video

Una dintre cele două autospeciale ale serviciului SMURD Copşa Mică s-a făcut praf în această după-amiaza, după ce a fost implicată într-un accident rutier pe Şoseaua Sibiului din Mediaş. Echipajul de prim ajutor de la Copşa Mică se întorcea de la spital, unde transportase un pacient, iar aproape de o intersecţie din oraş a lovit un autoturism Fiat. Autospeciala SMURD a ajuns direct într-un stâlp, maşina fiind grav avariată.
Şoferul SMURD a intrat pe contrasens pentru a depăşi Fiat-ul, acesta neobservând că maşina semnaliza stânga pentru a intra pe o stradă secundară. În acel moment s-a produs impactul Din fericire, niciuna dintre persoanele implicate în accident nu a fost rănită grav.. „Veneam dinspre oraş şi am vrut să virez la stânga, am oprit, am semnalizat şi în momentul în care am vrut să intru s-a băgat maşina de la SMURD în mine. Maşina SMURD nu avea niciun semnal pornit. Avea viteză mare, pentru că în momentul în care m-a lovit pe mine, m-a dus câţiva metri mai încolo, vă daţi seama că avea viteză”, ne-a spus conducătoarea auto din Fiat.
Primele cercetări ale poliţiştilor medieşeni indică faptul că vinovat pentru producerea evenimentului este şoferul autospecialei SMURD. „În jurul orei 16, conducătorul autospecialei SMURD care se deplasa pe Şoseaua Sibiului din municipiul Mediaş, având în funcţiune semnalele luminoase, la intersecţia cu strada Iacob Pisso, încălcând marcajul dublu continuu de separare a sensurilor de mers şi rulând pe contrasens, s-a angajat în depăşirea autoturismului Fiat care executa virajul la stânga, intrând în coliziune cu acesta. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului autospecialei SMURD”, ne-a spus inspectorul principal Ion Mogoşan, şeful Poliţiei Rutiere Mediaş.
Poliţiştii rutieri au deschis o anchetă în acest caz şi încearcă acum să afle toate împrejurările în care s-a produs acest eveniment. Tribuna
Ultima actualizare în Marţi, 08 Iunie 2010 10:51
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează