Maraton Medieval Medias 2010 Imprimare
Evaluare utilizator: / 2
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Monica Pascu   
Joi, 20 Mai 2010 12:29

Au început pregătirile pentru Maratonul Medieval de mountainbike

Un eveniment sportiv de excepţie se va desfăşura în a doua decadă a lunii iunie, la Mediaş, a VI-a ediţie a Maratonului Medieval de mountainbike. Evenimentul, programat pentru sâmbătă, 19 iunie, de la ora 10.00, a fost organizat pentru prima dată în urmă cu 5 ani şi s-a bucurat, încă de la prima ediţie, de o participare extrem de numeroasă, traseul dificil dar şi ideea în sine a maratonului reuşind să atragă mulţi ciclişti.

Două instituţii, Asociaţia Sportivă Ciclomed şi Direcţia de Cultură Mediaş, fac ultimele pregătiri pentru ca şi ediţia din acest an să se desfăşoare în cele mai bune condiţii. Competiţia va avea două grade de dificultate, 50 de kilometri, cu 800 de metri ascensiune, şi 80 de kilometri, cu 2.000 de metri ascensiune. Traseul va cuprinde porţiuni de dificultate ridicată, fiind şi mai dificil în caz de ploaie, datorită noroiului. Concurenţii vor trece prin satele Romaneşti, Curciu, Băgaciu, Deleni, Boian, Bazna şi vor intra în curţile câtorva dintre bisericile fortificate aflate în aceste sate. De asemenea, pe toată lungimea traseului, vor fi amenajate mai multe posturi de control, din care unele vor fi şi centre de alimentare unde concurenţii vor primi suplimente nutritive. Organizatorii se aşteaptă ca la linia de start să fie peste 100 de concurenţi amatori şi profesionişti din ţară şi străinătate.
Startul maratonului se va da din faţa liceului ”Stephan Ludwig Roth” din Mediaş . Tribuna

 

Ultima actualizare în Joi, 20 Mai 2010 12:33
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează