Unde se duce gazul Romanesc? Imprimare
Evaluare utilizator: / 1
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Monica Pascu   
Vineri, 14 Mai 2010 11:15

Cine sunt cei trei „chimisti” care cumpara 30% din productia Romgaz la cel mai mic pret

In primele trei luni ale anului ponderea pe care gazul de import o avea in consumul national a ajuns la cote neobisnuit de mari, desi cererea de gaze naturale este inca la un nivel redus.Explicatia consta in faptul ca o mare parte a gazului produs intern se duce spre marii consumatori, in special cei din industria chimica care cel putin pana in octombrie sunt alimentati cu gazele produse de Romgaz, una dintre cele mai valoroase companii de stat.

 

 

Astfel, pentru acoperirea necesarului de consum pentru celelalte categorii de consumatori, cum ar fi populatia, importurile de gaze rusesti au crescut. In acest context, factura pentru gazele din import, care sunt undeva  la 300 de dolari pe mia de metri cubi, de doua ori mai scumpe fata de cele din productia interna, va fi cel mai probabil suportata de populatie si de micii consumatori.

Cine este cuplat la robinetul Romgaz

Grupul Interagro, controlat de omul de afaceri Ioan Niculae, cel mai mare consumator de gaze din Romania, isi cumpara cantitatile necesare exclusiv de la Romgaz.

Alaturi de Interagro, mai sunt inca doi mari consumatori activi in industria chimica alimentati la randul lor tot numai de compania de stat, in timp ce celalalt mare producator local de gaze naturale, Petrom, controlat de austriecii de la OMV, are in portofoliu alti clienti. Surse din piata spun ca tocmai dificultatile care  sunt intampinate cand vine vorba de plata facturilor de catre consumatorii din industria chimica fac ca in portofoliul de clienti ai Petrom sa nu se gaseasca firme de profil.

"Romgaz are incheiate contracte de vanzare-cumparare de gaze naturale cu urmatorii clienti din industria chimica: Interagro, Azomures, GHCL Upsom. Din totalul gazelor comercializate in anul 2009, livrarile catre acesti clienti au reprezentat aproximativ 30%", spun reprezentantii Romgaz.

Niculae vrea doar gaze ieftine

Potrivit datelor Romgaz, la inceputul anului trecut GHCL Upsom se afla pe lista de restantieri ai companiei. Anul trecut, Romgaz a produs 5,78 miliarde de metri cubi de gaze naturale, ceea ce inseamna ca peste 1,7 miliarde de metri cubi au fost consumate numai de cei trei clienti activi in industria chimica, o mare parte din aceasta cantitate fiind destinata grupului Interagro.

Mai mult, desi se face aproape un an de cand marii consumatori au posibilitatea de a cumpara doar gaze din productia interna, evitand astfel cosul de gaze care includea si anumite cantitati importate, Interagro a cerut recent permanentizarea acestei masuri care a fost conceputa ca fiind una de criza. Concret, grupul condus de Niculae ii propune Ministerului Economiei schimbarea Legii gazelor astfel incat cele sase combinate care fac parte din Interagro sa primeasca numai gaze ieftine din productia interna. Propunerea celor de la Interagro vine in contextul in care cea mai mare parte a ingrasamintelor produse de combinatele chimice sunt  exportate, compania avand astfel un avantaj din comercializarea unor produse realizate cu un gaz mult mai ieftin.

 

Populatia fara gaze ieftine

In contextul luarii acestei decizii, in care marea parte a gazelor din productia interna se duce catre marii consumatori, consumul populatiei poate fi acoperit doar prin cresterea cantitatilor importate din Rusia. In mod normal, toti consumatorii din Romania folosesc un cos de gaze, in care intra in anumite ponderi atat gaze importate, cat si gaze produse intern. Cosul a fost pastrat pentru categoriile de mici consumatori si a fost eliminat de anul trecut pentru marii consumatori, guvernul spunand ca aceasta a fost o masura anticriza.

"Cota medie de import in primul trimestru al anului a fost de 29%, atingand un maxim de 35% in februarie, fata de 22%, cu un maxim de 25% in februarie, in primul trimestru al anului trecut. Aceasta cota de import este neobisnuit de mare, avand in vedere consumul inca scazut al tarii, si se datoreaza faptului ca o mare parte a gazului din productia interna a fost absorbita de catre consumatorii intreruptibili, producatorii de ingrasaminte chimice. De fapt, cota ridicata de import a afectat doar consumatorii casnici si alti consumatori neintreruptibili", spun reprezentantii Petrom, companie care anul trecut a vandut 4,8 miliarde de metri cubi de gaze.

Un consumator intreruptibil reprezinta acel consumator care accepta reducerea consumului, pana la oprire, in scopul asigurarii protectiei aprovizionarii consumatorilor casnici in anumite situatii. O astfel de situatie a fost iarna foarte grea de anul acesta.

Potrivit datelor Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), industria chimica are o pondere de circa 20% din toate gazele consumate local, cota similara cu consumul inregistrat de consumatorii casnici. Un alt mare consumator de gaze este sectorul de productie al energiei electrice si termice.Sursa: ZF

Ultima actualizare în Vineri, 14 Mai 2010 11:59
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează