|
Felicitari atletilor Medieseni |
|
|
Scris de Monica Pascu
|
|
Joi, 29 Aprilie 2010 11:36 |

Atleţii medieşeni, comportare meritorie la Mondialele de cros
Prestaţia foarte bună a atleţilor Clubului Sportiv Mediaş a fost din plin dovedită zilele trecute. Acest lucru nu s-a întâmplat oriunde, ci tocmai la Campionatele Mondiale de cros, competiţie desfăşurată în Slovacia. Atât în probele individuale, cât şi în cele cu echipa României, tinerii sportivi din oraşul de pe Tîrnava Mare au reuşit să ocupe poziţii meritorii.
Spre exemplu, Daniela Loghin, o certă speranţă a atletismului medieşean, a reuşit să ocupe locul 10 în proba individuală şi locul 5 împreună cu echipa României. De asemenea, Zsolt Boitor a ocupat locul 23 în proba individuală şi locul 8 cu echipa României, în timp ce Marius Vereş s-a clasat pe locul 49 în proba individuală şi pe locul 8 cu echipa naţională. ”Sunt rezultate foarte bune pentru sportivi, mai ales că era o competiţie foarte importantă şi mai ales puternică. Au fost prezenţi aproximativ 130 de concurenţi la toate probele campionatului, practic cei mai buni sportivi din lume. Sunt foarte mulţumit, atât de Daniela Loghin, cât şi de cei 2 băieţi, care au reuşit să facă un concurs foarte bun”, ne-a spus profesorul Vasile Hermann, din cadrul Clubului Sportiv Şcolar Mediaş. Tribuna
|
|
Ultima actualizare în Joi, 29 Aprilie 2010 12:04 |