|
De 3 zile, locuitorii din Copşa Mică nu mai apă la robinete, după ce Sometra a sistat furnizarea apei potabile. În disperare de cauză, conducerea oraşului asigură alimentarea cu apă a localnicilor cu ajutorul unor cisterne. Edilul şef din Copşa Mică a trimis o scrisoare deschisă conducerii Holdingului Mytilineos, în care prezintă situaţia şi cere luarea tuturor măsurilor pentru realimentarea cu apă a copşenilor. Prefectul judeţului a convocat pentru luni o întâlnire la sediul Prefecturii Sibiu pentru detensionarea situaţiei. În replică, Sometra acuză Direcţia Apelor Mureş şi Primăria Copşa Mică.
Situaţia de la Copşa Mică, oraş rămas fără apă la robinete de 3 zile, tinde să devină de-a dreptul dramatică. Ceea ce la început părea un moft al reprezentanţilor Sometra s-a transformat într-un caz disperat, în care mii de oameni nu au strop de apă la robinete. Cum s-a ajuns însă în această situaţie. În data de 2 aprilie, Sometra este somată de către Agenţia Naţională a Apelor Române –Administaţia Bazinală Mureş specificând că, începând cu data de 7 aprilie 2010, în cazul în care Sometra nu se prezintă la negocieri pentru încheierea contractului de prestări servicii a barajului de la Copşa Mică, Apele Române vor reduce cu 50% volumul de apă din captare, urmând ca după încă 7 zile să mai reducă cu încă 50% volumul acesteia. Acest document este transmis şi în atenţia oraşului Copşa Mică. „În data de 7 aprilie, Primăria Copşa Mică trimite un fax către Sometra în care îi propune două variante: prima, în care roagă societatea din oraş să meargă la negocieri cu Administraţia Bazinală Mureş pentru a negocia, arătându-şi toată disponibilitatea de a fi alături de ei sau să cedeze staţia de apă oraşului, urmând ca Primăria Copşa Mică să negocieze cu Administraţia Bazinală Mureş, să încheie contractul de furnizare apa, respectiv să ne prelucrăm singuri apa brută. Tot în 7 aprilie, la ora 10, Administraţia Bazinală Mureş pune în aplicare prevederile somaţiei şi reduce debitul de apă cu 50%. O oră mai târziu, Sometra opreşte în mod inexplicabil furnizarea apei. Viceprimarul oraşului încearcă să ia legătura cu doamna Director Administrativ Cioban Elena, singurul director cu putere de decizie aflat la acel moment în uzină. Nu reuşeşte să o contacteze pe doamna director. Primăria oraşului Copşa Mică transmite un fax în atenţia acesteia, prin care solicită motivaţia sistării furnizării apei către locuitori. Neavând niciun răspuns, înştiinţează populaţia asupra panei de apă”, se arată într-un comunicat al Primăriei Copşa Mică. În ziua de 8 aprilie, Consiliul Local al oraşului se întruneşte în şedinţă extraordinară cu convocare de îndată pentru a dezbate incidentul început în 7 aprilie. Astfel, se trimite o scrisoare Holdingului Mitilineos în care cere o explicaţie şi totodată demiterea directorului Cioban Elena pentru atitudinea avută faţă de comunitate. Consiliul Local înştiinţează Instituţia Prefectului-Judeţul Sibiu şi începe distribuirea apei către populaţie prin Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă şi cu ajutorul a două cisterne. În aceeaşi zi, Sometra transmite către Primăria Oraşului Copşa Mică un fax în care anunţă faptul că această criză de apă este cauzată de scăderea debitului de apă al barajului şi nu a societăţii Sometra. Primăria oraşului roagă Administraţia Bazinală Mureş să ridice nivelul barajului pentru a nu mai exista scuze din partea Sometrei referitor la livrarea de apă. De asemenea, administraţie locală retransmite un fax în care explică încă o dată societăţii Sometra că au sistat apa în 7 aprilie fără a anunţa din proprie iniţiativă în prealabil administraţia locală, şi invită reprezentanţii societăţii la sediul Primăriei pentru a găsi o cale comună în soluţionarea acestei probleme. Sometra revine cu un fax refuzând să se deplaseze la Primărie, pe motiv că soluţionarea problemei este de datoria Administraţiei Bazinale Mureş. Ziua de ieri a fost la fel de dramatică. „Neavând niciun răspuns nici de la Holdingul Mitilineos, nici de la Apele Române, Primăria Oraşului a intentat acţiunea de obţinere a unei ordonanţe preşedinţiale prin care speră ca în 24 ore, Judecătoria să forţeze Sometra şi Administraţia Bazinală Mureş să reia furnizarea apei. Direcţia de Sănătate Publică Sibiu realizează o anchetă asupra incidentului şi amendează societatea Sometra pentru sistarea apei fără anunţ în prealabil. Prefectul Constantin Trihenea a invitat luni, 12 aprilie, ora 12 la sediul instituţiei, reprezentanţii instituţiilor direct implicate în alimentarea cu apă a oraşului Copşa Mică. Este vorba de Administraţia Naţională „Apele Române”, Direcţia Apele Mureş, Primăria Oraşului Copşa Mică, Societatea Sometra. Având în vedere posibila apariţie a unei situaţii de urgenţă, prefectul, în calitate şi de preşedinte al Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, propune ca „obiectivul întâlnirii să fie identificarea măsurilor necesare pentru alimentarea cu apă a populaţiei şi utilizatorilor de apă din Copşa Mică”, după cum se menţionează în invitaţia d-lui Constantin Trihenea. În acest sens, au fost invitaţi şi reprezentanţii Inspectoratului Sudeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi Direcţiei de Sănătate Publică. Scrisoare deschisă Reprezentanţii Primăriei Copşa Mică au trimis şi o scrisoare deschisă în atenţia conducerii Holdingului Mytilineos. „Suntem în ingrata postură de a reclama atitudinea total neprofesională a doamnei Director de Administraţie Elena Cioban care în data de 07.04.2010 a ales să folosească APA drept mijloc de şantaj împotriva autorităţilor statului (Garda de Mediu, Direcţia de Sănătate Publică) pe fondul unor controale declanşate de acestea, în detrimentul a 6.000 de cetăţeni ai oraşului Copşa Mică. Concret, doamna director Cioban Elena a dispus oprirea alimentării cu apă a oraşului sperând ca primarul oraşului Copşa Mică să „intervină” la instituţiile care efectuau controale pentru a obţine încetarea acestora. Conducerea oraşului Copşa Mică a încercat ore în şir, prin telefon, prin fax să ia legătura cu doamna director Cioban Elena, cel mai înalt membru al conducerii SC Sometra SA aflat în uzină pentru a o determina să dispună reluarea alimentării cu apă a cetăţenilor însă nu a reuşit. Acesta atitudine a fost dublată şi de comportamentul lipsit de bun simţ afişat faţă de domnul viceprimar Cornel Comiza, demnitar ales de cetăţenii oraşului să le reprezinte interesele, care deplasându-se la sediul SC Sometra SA pentru a-şi oferi sprijinul, dacă acesta ar fi fost necesar, a fost ţinut la poarta fabricii, doamna director Cioban Elena refuzând o întrevedere cu acesta. Consiliul Local al oraşului Copşa Mică, convocat pentru analizarea stării de urgenţă create, consideră că modul neprofesional, nedemn şi periculos de acţiune al doamnei Cioban Elena nu poate fi conform cu viziunea Holdingului Mytilineos. Având în vedere cele de mai sus, vă rugăm respectuos să împuterniciţi o persoană cu toate drepturile necesare pentru o deplasare la Copşa Mică în vederea discutării modului de convieţuire în viitor între oraşul Copşa Mică şi SC Sometra SA Copşa Mică. Considerăm absolut necesară o astfel de întâlnire fiindcă avem o responsabilitate faţă de cetăţenii care ne-au ales şi care la îndemnul nostru, atunci când a fost nevoie, şi-au dat acordul pentru ca SC Sometra SA să primească avizele de mediu necesare continuării activităţii în oraşul nostru. Având în vedere pericolul potenţial de aparţie a unor epidemii pe fondul lipsei de apă, vă rugăm stimate domnule Evangelos Mytilineos să dispuneţi conducerii SC Sometra SA Copşa Mică reluarea alimentării cu apă a populaţiei, pentru a evita apariţia unor efecte medicale nedorite în rândul oamenilor”, se arată în scrisoare adresată de autorităţile locale, holdingului din Grecia. Poziţia companiei SOMETRA "În urma situaţiei neplăcute creată în oraşul Copşa Mică, prin întreruperea furnizării apei menajere către populaţia oraşului, conducerea societăţii Sometra SA, membră a Holdingului Mytilineos Holdings, este abilitată să precizeze următoarele: Alimentarea cu apă în scop menajer a oraşului Copşa Mică este asigurată prin intermediul Uzinei de apă a SC Sometra SA, sursa apei brute fiind priza de apă a Direcţiei Apelor Târgu Mureş, situată pe râul Târnava Mare. La data de 7 aprilie 2010, de la ora 10, reprezentanţii Direcţiei Apelor Târgu Mureş au închis porţile barajului de alimentare cu apă brută a Uzinei de apă. Precizăm că întreruperea furnizării apei brute către Uzina de apă a SC Sometra SA a fost luată fără ca la sediul SC Sometra SA să ajungă vreo notificare în acest sens. Închiderea porţilor barajului de alimentare de către cei de la Direcţia Apelor Târgu Mureş a dus la scăderea nivelului apei brute, ceea ce a provocat imposibilitatea alimentării cu apă a oraşului Copşa Mică. Conducerea SC Sometra SA a luat legătura cu reprezentanţii Direcţiei Apelor Târgu Mureş, pentru a rezolva cât mai rapid situaţia neplăcută, pusă în mod nereal în responsabilitatea SC Sometra SA. În urma discuţiilor, furnizarea apei către Uzina de apă a SC Sometra şi, implicit, reluarea furnizării apei menajere către populaţia oraşului Copşa Mică a fost făcută din 9 aprilie 2010, ora 13. Motivele care au dus la situaţia creată în Copşa Mică sunt complexe şi de mult timp cunoscute atât administraţiei locale, cât şi Instituţiei Prefectului. Acestea ţin, în principal, de nişte clauze contractuale impuse de Direcţia Apelor Târgu Mureş, în vederea furnizării apei brute, condiţii contractuale care obligă SC Sometra SA să plătească, lunar, în afara costurilor reale ale apei brute, o serie de alte costuri, denumite «servicii comune», care cresc valoarea apei plătite de SC Sometra SA de patru ori peste valoarea facturată, de exemplu, autorităţilor responsabile din municipiul Mediaş. În urma negocierilor purtate de conducerea SC Sometra SA - negocieri la care au luat parte şi reprezentanţii Primăriei Copşa Mică-Direcţia Apelor Târgu Mureş, prin reprezentanţii săi, a fost de acord cu schimbarea sursei de apă brută pentru Uzina de apă a SC Sometra SA, de la începutul anului acesta. Din păcate, în urma acestei soluţii cu care a fost de acord atât Primăria Copşa Mică, cei de la Direcţia Apelor Târgu Mureş nu au renunţat la facturarea «serviciilor comune» pentru asigurarea debitului apei. Instituţia Prefectului Sibiu a fost înştiinţată de conducerea SC Sometra SA asupra acestei situaţii şi invită să medieze rezolvarea situaţiei, pentru care SC Sometra poartă, în continuare, negocieri cu Direcţia Apelor Târgu Mureş, şansele de finalizare în condiţii amiabile fiind foarte mari. Conducerea SC Sometra SA se arată îngrijorată de atitudinea total neprofesionistă în gestionarea acestei situaţii de către conducerea Primăriei Copşa Mică. În ciuda faptului că edilul oraşului Copşa Mică a fost informat în permanenţă în legătură cu situaţia furnizării apei brute, acesta a preferat să lanseze mesaje menite să provoace panică în rândul populaţiei, să convoace întâlniri publice în care să prezinte sferturi de adevăr şi să lanseze către mass-media informaţii care nu au legătură cu realitatea. Conducerea SC Sometra SA respinge acuzaţiile făcute de Primăria Copşa Mică la adresa unor persoane din conducerea SC Sometra SA lansate, probabil, pentru a ascunde incapacitatea de a acţiona la nivelul administraţiei publice pentru rezolvarea situaţiei. SC Sometra SA asigură cetăţenii oraşului Copşa Mică de bunele intenţii în asigurarea furnizării apei menajere către populaţie, de dorinţa de implicare socială, dovadă a acestui fapt fiind şi datoriile de aproximativ 1.000.000 de lei pe care administraţia locală a oraşului le are către SC Sometra SA. Datoriile sunt acumulate în urma facturilor neplătite de Primăria Copşa Mică pentru furnizarea apei menajere în oraş" - se arată într-un comunicat al Sometra Copşa Mică. Tribuna
|