|
Reality show la Mediaş cu trupele de jandarmi |
|
|
Scris de Monica Pascu
|
|
Joi, 01 Aprilie 2010 19:28 |
Ziua Jandarmeriei a fost sărbătorită în avans la Mediaş chiar de Ziua Păcălelilor. Poate tocmai de aceea, localnicilor prezenţi la evenimentul desfăşurat pe platoul din faţa primăriei, li s-au „servit” mai multe scenarii, toate având însă un numitor comun: modul în care „mascaţii” reuşesc să-i anihileze pe infractori. În sunete de sirenă, focuri de armă trase cu cartuşe de manevră şi câini ciobăneşti dresaţi să-i „rupă” pe răufăcători, au fost prezentate trei „reality show-uri”: aplanarea unui conflict spontan, intervenţia în cazul atacării unei maşini de valori şi prinderea atantatorului la viaţa unui şef de stat, cu patru dintre cei zece câini din dotare ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sibiu.
Manifestarea de la Mediaş, prilejuită de împlinirea a 160 de ani de la întemeierea respectivei arme şi a două decenii de la reînfiinţare, a mai cuprins o slujbă religioasă, citirea mesajului preşedintelui României, Traian Băsescu, respectiv acordarea de diplome şi cupe celor care s-au evidenţiat în concursuri individuale şi pe echipe la fotbal în sală, tenis de masă, tir. Au fost recompensaţi cu mulţumiri, felicitări şi diplome de merit o serie de subofiţeri aparţinând Detaşamentului 3 Mediaş-Agnita. De asemenea a fost ridicat în grad la „excepţional” maiorul Neculai Neculai State, care în acest fel a devenit locotentent-colonel. Rondul de Sibiu

|