Trei orfani din Mediaş au fost “adoptaţi” de Primărie Imprimare
Evaluare utilizator: / 1
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Monica Pascu   
Joi, 01 Aprilie 2010 19:25

Cu toate că, în municipiul de pe Târnava Mare, există zeci de cazuri sociale dramatice, în ultima vreme atenţia şi sprijinul general s-au îndreptat mai mult spre cazul celor trei copii rămaşi orfani, după ce mama acestora a decedat chiar de Ziua Internaţională a Femeii, în urma unor afecţiuni asociate.Marius (16 ani), Beatrice (13 ani) şi Cristian (8 ani) şi-au găsit repede un umăr pe care să-şi plângă durerea, în persoana Alinei Cristea, o coafeză a cărei fiică este colegă de clasă cu Beatrice. Ea încearcă, de altfel, să obţină şi tutela oficială a celor trei copii, care oricum locuiesc împreună cu aceasta şi cu fiica sa.

 

Miercuri după amiază, la primărie, edilul-şef Teodor Neamţu, împreună cu "omologul" său din partea tinerilor, Răzvan Ivan, le-au oferit celor trei mici cadouri, în pragul sărbătorilor pascale. "Sunt consternată să aflu că unii jurnalişti de rea credinţă au speculat durerea acestor copii pentru a denatura adevărul, deşi susţin că îl slujesc. Nu am primit nicidecum din partea baschetbaliştilor de la Gaz Metan Mediaş suma de 2.000 de euro drept ajutor bănesc, ci doar 1.200 lei. Nu îmi e deloc uşor, în condiţiile în care am cheltuit deja 4.000 de lei pentru întreţinerea acestora, dar nu-i voi abandona. Marea problemă e aceea că locuiesc cu chirie, iar proprietarii imobilului nu sunt de acord cu gestul meu, acela de a-i lua în spaţiu şi pe cei trei orfani. Recunosc că am fost sprijinită până acum, în demersul meu şi de biserica ortodoxă din cartier, de şcoala generală nr. 3, de Colegiul Mediensis, de patroni ai unor societăţi comerciale. Am deschis şi două conturi curente pentru copiii, însă nu a fost depus nici măcar un leu", a spus Alina Cristea.

Primarul Mediaşului este decis ca, în continuare, să rezolve problema locativă a familiei. "Vom căuta să punem la punct apartamentul deţinut de defuncta mamă şi să-i sprijinim în continuare pe copiii, sperând în totala rezolvare a acestui nou caz social".

Tatăl biologic al celor trei copii nu poate să-i ia în grijă pe aceştia. Acesta mai are încă trei copiii dintr-o altă relaţie şi niciun venit sigur.Rondul de Sibiu

Ultima actualizare în Joi, 01 Aprilie 2010 19:27
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează