Care este adevaratul cod al lui Da Vinci? Imprimare
Evaluare utilizator: / 1
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Monica Pascu   
Luni, 13 Decembrie 2010 14:51

Adevăratul cod al lui Da Vinci: Numere şi litere, descoperite în ochii Mona Lisei

Intotdeauna s-a crezut că pictura lui Leonardo Da Vinci Mona Lisa ascunde un secret, iar numeroase cărţi s-au scris despre presupusele coduri ale sale.Oamenii de ştiinţă au descoperit acum că pictura chiar ascunde un secret, în ochii săi. Ascunse în negrul pupilelor Mona Lisei, sunt pictate o mulţime de litere şi numere minuscule.

Experţii spun că literele şi numerele care abia se văd reprezintă un adevărat cod al lui Da Vinci.

 

Autorul Dan Brown scria în "Codul lui Da Vinci" că Mona Lisa conţine indicii ascunse despre Sfântul Gral.


"Simbolurile nu pot fi văzut cu ochiul liber, însă au fost descoperite prin folosirea unei lupe", a spus Silvano Vincetti, preşedintele Comitetului Italian pentru Moştenire Culturală.

"În ochiul drept par a fi literele LV, care ar putea reprezenta iniţialele numelui său, în timp ce simbolurile din ochiul stâng nu au putut fi încă definite", a spus Vincetti.

"Este greu să îţi dai seama ce sunt, însă par a fi CE, sau B. Mai apare un 72, care ar putea fi însă un L2. Trebuie să ţineţi seama că pictura are aproape 500 de ani şi nu este aşa de clară ca atunci când a fost realizată. Primele cercetări arată că aceste simboluri nu sunt nişte greşeli şi că au fost puse acolo, intenţionat, de către artist", a mai spus Vincetti.

Vincetti este membrul unui grup care a cerut permisiunea de a exhuma rămăşiţele lui Da Vinci din mormântul său din Castelul Amboise, de pe Valea Loirei, din Franţa. Ei doresc să vadă dacă craniul său este acolo şi să încerce a-i recrea faţa, pentru a stabili dacă Mona Lisa este un fel de autoportret, aşa cum cred mulţi.

Sursa:Realitatea.net

Ultima actualizare în Luni, 13 Decembrie 2010 14:57
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează