Cat ne costa anul acesta Bradul de Craciun Imprimare
Evaluare utilizator: / 3
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Monica Pascu   
Miercuri, 08 Decembrie 2010 00:34

S–au pus în vânzare brazii de Crăciun la Sibiu, ii asteptam si la Medias

Pentru Crăciunul 2010, Direcţia Silvică Sibiu oferă populaţiei 8.800 de brazi şi molizi, la preţuri ce variază între 25–38 lei, în funcţie de mărime.  Comparativ cu preţurile din alte oraşe ale ţării, piaţa sibiană a brazilor de Crăciun este cea mai ieftină din ţară . Sibienii îşi pot procura bradul dorit, în premieră, din două locaţii: Piaţa Rahovei şi Piaţa Vasile Aaron.

 

Direcţia Silvică Sibiu a pus în vânzare, la începutul acestei săptămâni, primii 100 de brazi recoltaţi din perimetrul Ocolului Silvic Avrig. În total, pentru Crăciunul 2010, vor fi livraţi 8.000 de brazi din cadrul Ocoalelor Silvice Avrig şi Arpaş, precum şi 800 de molizi ce vor fi recoltaţi din perimetrul Ocolului Silvic "Valea Cibinului" Sălişte.


Pentru a veni în întâmpinarea sibienilor dornici să simtă miros de brad adevărat în casă, de Crăciun, directorul DS Sibiu, ing. Ilie Troancă, a deschis în acest an, două puncte de desfacere. Primul se află în Piaţa V. Aaron, gestionar Daniel Lungoiu, iar al doilea, în Piaţa Rahovei, gestionar Ioan Cruciat. Fiecare punct a fost aprovizionat în prima zi cu câte 50 de brazi frumoşi, de mărimi diferite.


Brazii până la 1,3 m costă 25 lei. Brazii între 1,3-2 m costă 31 lei, iar brazii între 2,1-3 m costă 38 lei. Preţurile includ TVA.
Piaţa sibiană a brazilor pare să fie cea mai ieftină din ţară. Am în vedere, în primul rând, calitatea brazilor oferiţi populaţiei de către Direcţia Silvică, iar al doilea criteriu de comparaţie îl reprezintă vânzarea directă, nu prin intermediari, a brazilor.

 

"Deşi stau în condiţii destul de vitrege, în frig şi chiar în ninsoare, am preferat să comercializăm brazii direct prin gestionarii noştri pentru a evita specula. Vom onora toate cererile de pomi de Crăciun. De aceea am luat iniţiativa de a deschide, în premieră pentru Sibiu, un al doilea punct de vânzare directă a brazilor în Piaţa Rahovei.

În fiecare punct de desfacere, avem câte doi oameni. Aducerea brazilor în piaţă se va face în funcţie de solicitările sibienilor. Pentru început, am adus câte 50 de brazi în fiecare locaţie. De săptămâna viitoare, vor exista zilnic minim 200 de brazi la vânzare în fiecare piaţă", a declarat pentru Tribuna, directorul Direcţiei Silvice Sibiu, ing. Ilie Troancă.


Ieri, până la ora 14, în Piaţa V. Aaron s-au vândut doar 20 de brazi. În Piaţa Rahova, locaţia fiind nouă, nu s-a vândut niciunul. "Lumea vine, întreabă cât este preţul şi pleacă. Au venit doi tineri care şi-au ales câte un brad şi m-au rugat să îi ţin până mâine", ne-a spus gestionarul Ioan Cruciat.

 

Sursa:Tribuna

 

Ultima actualizare în Miercuri, 08 Decembrie 2010 00:42
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează