|
Deşi de ani buni Consiliul Local Mediaş a adoptat o hotărâre care interzice creşterea animalelor în intravilanul oraşului, la dispeceratul Poliţiei Comunitare din oraş sosesc zilnic foarte multe reclamaţii ale unor medieşeni deranjaţi de acest aspect. Culmea este că şi după ce proprietarii acestor animale sunt somaţi de poliţiştii comunitari să renunţe la această îndeletnicire, prea puţini oameni se conformează.
În aceste condiţii, singurul lucru care le rămâne de făcut poliţiştilor este să treacă la...chitanţier. „Avem probleme destul de mari pe această linie. Hotărârea Consiliului Local care interzice creşterea animalelor în intravilanul oraşului este emisă de câţiva ani de zile, însă mai sunt destui medieşeni care cresc animale, şi mă refer aici la cabaline, ovine sau porcine. Vrem să le atragem atenţia că după ce sunt somaţi într-o primă fază, se expun unor sancţiuni destul de mari, amenzile pentru cei care cresc animale nefiind deloc de neglijat”, explică şeful Poliţiei Comunitare Mediaş, Eugen Moraru.
Muzică prea tare
În ultimele luni, foarte mulţi cetăţeni din cartierele oraşului sesizează Poliţia Comunitară asupra faptului că sunt deranjaţi de volumul mult prea mare al muzicii ascultate de unii tineri. Şi în aceste situaţii, agentul comunitar se deplasează la faţa locului şi avertizează sau după caz, chiar sancţionează persoanele responsabile. „Avem foarte multe sesizări în ultima vreme, care privesc ascultarea pieselor muzicale la un volum foarte mare. Tinerii trebuie să înţeleagă că nu trebuie să-i deranjeze pe ceilalţi vecini, iar volumul aparatelor audio nu trebuie dat la maxim. Seara, mai ales după ora 23, aceşti tineri riscă să se aleagă chiar şi cu amendă, pentru deranjarea liniştii publice”, a declarat comandorul Eugen Moraru, şeful Poliţiei Comunitare Mediaş.
Parcatul interzis
Aproape zilnic, poliţiştii comunitari din Mediaş sancţionează zeci de proprietari de autoturisme care îşi parchează maşinile pe domeniul public sau chiar pe trotuarele din oraş. În acest caz însă, conducătorii auto au partea lor de dreptate, atunci când afirmă că pur şi simplu nu au unde să-şi parcheze maşinile, fie datorită numărului mic de locuri din parcările existente, fie chiar din cauza lipsei parcărilor. „Sancţionăm foarte mulţi conducători auto care încă nu înţeleg că este interzis, printr-o Hotărâre a Consiliului Local Mediaş, să-şi parcheze maşinile pe trotuarele din oraş sau pe domeniul public. Noi nu stăm la discuţii, încercăm să aplicăm legea, deşi uneori au şi şoferii partea lor de dreptate când afirmă că nu prea găsesc parcări libere”, ne-a mai declarat şeful Poliţiei Comunitare Mediaş.
Sursa: Tribuna
|