|
Caravana Filmului Romanesc ajunge la Medias |
|
|
Scris de Monica Pascu
|
|
Duminică, 07 Noiembrie 2010 12:07 |
|
Deşi se afirmase iniţial de către reprezentanţii municipalităţii medieşene că, din cauza crizei, în acest an Festivalul Tineretului Medieşean care urma să-şi consume cea de-a cincea ediţie nu va mai avea loc, în cele din urmă acestuia i-a fost rezervat nu mai puţin de o săptămână.
E adevărat că amploarea sa nu va fi una ieşită din comun, urmând să aibă loc diverse manifestări în câteva locaţii din municipiul de pe Târnava Mare. Potrivit Alinei Ştefan, purtător de cuvânt în cadrul Primăriei Mediaş "în perioada 15-21 noiembrie, cu prilejul Festivalului Tineretului Medieşean vor fi organizate activităţi la Sala Sporturilor, Biblioteca Municipală, Sala Traube, Muzeul Municipal şi Cinematograful Mediensis. În această din urmă locaţie, pe parcursul a două zile, respectiv în 15 şi 16 noiembrie se va desfăşura caravana filmului românesc accesibilă tuturor, ocazie cu care vor fi rulate, în mod gratuit, peliculele Veronica şi Veronica se întoarce, Trandafirul galben, B.D. în alertă şi B.D. la munte şi la mare, Masca de argint". La ediţia de anul trecut a festivalului, desfăşurată în ultimul week-end din luna august au fost susţinute două concerte de către trupele "Şuie Paparude" şi "Fly Project", dar şi un eveniment monden, anume o prezentare de modă (foto).
Sursa: Rondul de Sibiu
|
|
Ultima actualizare în Duminică, 07 Noiembrie 2010 12:25 |