"Curtea reţine că există mai mulţi factori care concură în acelaşi timp şi în proporţii diferite la realizarea independenţei justiţiei şi a magistraţilor şi niciunul dintre aceştia nu trebuie nici nesocotit, nici absolutizat", au motivat judecătorii Curţii Constituţionale acceptul de a se tăia cu 25% şi salariile magistraţilor. Ei au adăugat că "judecătorii acţionează în solidaritate cu locuitorii unei ţări" în condiţiile crizei economice .
Aceeaşi criză economică n-a mai funcţionat însă ca argument când a venit vorba de recalcularea pensiilor magistraţilor, ci doar în cazul celorlalte pensii speciale. "Curtea constată că principiul independenţei justiţi ei apără pensia de serviciu a magistraţilor, ca parte integrantă a stabilităţii financiare a acestora, în aceeaşi măsură cu care apără celelalte garanţii ale acestui principiu", se arată în decizia Curţii, care invocă statutul constituţional al magistraţilor, care cuprinde o serie de incompatibilităţi şi restricţii.
Şi de această dată o opinie separată a făcut Iulia Motoc, care a sus ţinut că, "în cazul pensiei judecătorilor, incompa tibilităţile nu se mai regăsesc". Ea invocă, de asemenea, un comentariu al Comitetului pentru drepturi economice, sociale şi culturale, potrivit căruia, "în vremuri de constrângeri, impuse de resurse severe, statele părţi au obligaţia de a proteja membrii vulnerabili ai societăţii". "Or, beneficiarii pensiilor speciale, inclusiv magistraţii, nu aparţin categoriei de membri vulnerabili ai societăţii", îşi susţine Motoc opinia separată. EVZ
Pe aceeasi tema:
- Care sunt efectele cresterii TVA ?
- UPDATE – in legatura cu stirea cu privire la impozitarea tichetelor de masa si de vacanta
- Perdea de fum, perdea de bani
- Deputatii din Sibiu nu fac exceptie..
- Folclor Sindicalist:


Comentarii
n-o sa-si taie singuri craca de sub picioare niciodata... astea-s numai pretexte ...
RSS pentru acest articol.