Scutiri de la plata penalitatilor Imprimare
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 

Anumiţi proprietari, scutiţi de la plata penalităţilor la întreţinere

Deputaţii au adoptat, ieri, o propunere legislativă a PC, care prevede că proprietarii care au un venit de 1000 lei lunar şi îşi achită integral, în termen de 12 luni, cheltuielile restante la întreţinere, vor fi scutiţi de plata penalităţilor generate de suma restantă.

Propunerea legislativă, iniţiată de Dan Voiculescu, Bogdan Ciucă şi semnată de parlamentari din toate grupurile, a fost adoptată cu 254 voturi pentru, unul împotrivă şi 2 abţineri. Potrivit proiectului de Lege, de scutirea penalităţilor vor beneficia şi chiriaşii care au un contract de închiriere cu autorităţile locale sau instituţiile statului.
Această prevedere se va aplica familiilor al căror venit minim net pe membru de familie nu depăşeşte 1.000 de lei pe lună.
Camera Deputaţilor este for decizional în cazul aceastei propuneri legislative.Tribuna

 

 

Tags:scutiri de la plata penalitatilor la intretinere, propunere legislativa pc, dan voivulescu, bogdan ciuca, cine este scutit de plata penalitatilor,  Stire postata in sectiunea Stiri Economice Medias, MediasOnline.ro

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează