|
Calcul impozit profit 2011 |
|
|
Răspuns : Contribuabilii societăţi comerciale, alţii decât societăţile comerciale bancare persoane juridice române şi sucursalele din România ale băncilor persoane juridice străine, au obligaţia de a declara şi plăti trimestrial impozitul pentru profitul realizat în trimestrul de raportare.
Impozitul se determină prin aplicarea cotei de 16% asupra profitului impozabil calculat ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, din care se scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor. Contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, şi în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru aceste activităţi este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligaţi la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri înregistrate. Baza legala: ( titlul II din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare)
Sursa: intrebari si raspunsuri oficiale ANAF
Sustine gratuitatea acestui serviciu si acceseaza
CONTA CLUB
Fii informat in timp real cu ultimele noutati legislative Inscrie-te la newsletter
|