|
Prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 1.080/2011 link text integral , a fost modificat Nomenclatorul obligaţiilor fiscale datorate la bugetul de stat şi bugetelor asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, care se plătesc în conturile unice.
A. Prin virarea în contul unic 20.47.01.01 "Venituri ale bugetului de stat - sume încasate pentru bugetul de stat în contul unic, în curs de distribuire", a impozitelor pe venit prevăzute în Anexa nr.2 la Hotărârea Guvernului nr. 1397/2010, la următoarele poziţii: 1 – Impozitul pe veniturile din salarii; 27 – Impozit pe veniturile din pensii; 28 – Impozit pe veniturile din drepturi de autor şi drepturi conexe, definite potrivit art. (7) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare; 29 – Impozit pe veniturile rezultate din activităţi profesionale desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor încheiate potrivit Codului civil. B. Prin virarea în contul unic 55.02 "Disponibil al bugetelor asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, în curs de distribuire”, a celorlalte obligaţii fiscale reprezentând contribuţii sociale prevăzute în Anexa nr.2 la Hotărârea Guvernului nr. 1397/2010.
Cele două conturi unice de venituri se utilizează pentru impozitele, taxele, contribuţiile şi celelalte sume datorate bugetului de stat, respectiv bugetelor asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, începând cu obligaţiile fiscale aferente lunii ianuarie 2011, cu termen de declarare şi de plată până la 25 februarie 2011.
Plata obligaţiilor fiscale reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri fiscale, aferente lunii ianuarie 2011, cu termen de plată până la 25 februarie 2011, inclusiv impozitul pe venitul din salarii aferent activităţii sediilor secundare, se efectuează de contribuabili, la unităţile de trezorerie şi contabilitate publică la care aceştia sunt arondaţi. Pe documentul de plată contribuabilii vor înscrie în mod obligatoriu, codul de identificare fiscală şi denumirea.
De asemenea, plata obligaţiilor fiscale reprezentând impozit pe veniturile din salarii datorat de salariaţii care îşi desfăşoară activitatea la sediile secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, ca plătitoare de salarii şi venituri asimilate salariilor, care nu au fost achitate până la data intrării în vigoare a acestui act normativ, se efectuează tot la unitatea de trezorerie şi contabilitate publică la care aceştia sunt arondaţi.
Sursa:www.finantevalcea.ro, anaf.ro
Vrei sa primesti pe mail toate stirile? Inscrie-te in clubul nostru!
|