OMFP 2869 - 2010 aduce modificari reglementarilor contabile Imprimare
Evaluare utilizator: / 7
Cel mai slabCel mai bun 

Modificare a reglementărilor contabile

In Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882/29.12.2010 a fost publicat Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 2.869/2010 ~ link text integral ~ prin care au fost aduse o serie de modificări şi completări reglementărilor contabile în vigoare.

 

1. În acest sens au fost aduse modificări şi completări Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 3.055/2009~ link text integral ~ pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene în ceea ce priveşte evidenţierea în contabilitate a reducerilor comerciale primite/acordate ulterior facturării, tratamentul contabil al fondului comercial negativ, al mărfurilor şi produselor finite vândute returnate de clienţi, evaluarea creanţelor şi datoriilor în valută, structura bilanţului, a bilanţului prescurtat şi a contului de profit şi pierdere care se întocmesc de persoanele juridice, funcţiunea conturilor etc.

 

2. Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 3.512/2008 ~ link text integral ~ privind documentele financiar-contabile a fost completat cu prevederi referitoare la înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor economico-financiare. Astfel, prin excepţie de la regula potrivit căreia înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor economico-financiare se efectuează lunar, entităţile care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri sub echivalentul în lei a sumei de 35.000 euro pot înregistra în contabilitate operaţiunile economico-financiare la alte perioade decât lunar, dar nu mai târziu de data pentru care se întocmesc declaraţiile privind impozitul pe profit, respectiv data situaţiilor financiare anuale sau a raportărilor contabile stabilite potrivit legii.

Atenţie! Cursul de schimb valutar utilizat pentru determinarea plafonului de 35.000 euro este cel comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data încheierii exerciţiului financiar precedent.

3. Alte reglementări. Începând cu 1 ianuarie 2011, entităţile care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro nu mai depun la unităţile teritoriale ale Ministerul Finanţelor Publice raportări contabile în cursul exerciţiului financiar. Pentru determinarea plafonului cifrei de afaceri se utilizează cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data încheierii exerciţiului financiar precedent.

Sursa:  www.finantevalcea.ro ,codfiscal.money.ro, anaf.ro

 

CONTA CLUB


Vrei sa primesti pe mail toate stirile?  Inscrie-te in clubul nostru!


Subscrie la Conta_Club

 

 

Comentarii  

 
0 #2 monicadenisa 27-07-2011 17:29
Potrivit pct. 2.18 din Anexă, operatorii economici care nu au desfăşurat activitate de la data înfiinţării până la 30 iunie 2011, cei care în tot semestrul I 2011 s-au aflat în inactivitate temporară, precum şi persoanele juridice care se află în curs de lichidare, potrivit legii, nu întocmesc raportări contabile la 30 iunie 2011.

De asemenea, nu întocmesc raportări contabile nici entităţile nou-înfiinţate în cursul anului 2011.
Citat
 
 
0 #1 baltag 10-07-2011 22:54
daca societatea este nou creata in 2011, se mai depune bilant la 30.06.2011
Citat
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează