Astfel, Guvernul a decis să extindă numărul categoriilor de persoane care plătesc CAS, iar prin includerea pensionarilor şi revoluţionarilor în categoria celor care contribuie la fondul de sănătate, numărul contribuabililor incluşi în baza de impozitare se majorează cu 2,6 milioane persoane.
„În acest fel, se va ajunge ca numărul de contribuabili să fie de 8,727 milioane, raportat la numărul celor exceptaţi, care va fi de 8,664 milioane persoane, stabilindu-se astfel un echilibru”, a mai spus ministrul Sănătăţii.
El a precizat că anul trecut s-au colectat la fondul de sănătate 14,6 miliarde lei, iar anul acesta, până în octombrie, 12,6 miliarde lei.
„Fondurile care se vor strânge din lărgirea numărului contribuabililor este de 1,4 miliarde lei”, a conchis Cseke.
Sursa:capital.ro

