|
Taxele către stat vor fi plătite online din 25 decembrie. Şa lalaila! Aşa suna refrenul cu care autorităţile ne-au îmbiat, încă din noiembrie, să ne împodobim bradul. Noiembrie 2009.
"E-România va fi un portal unde vom avea 600 de servicii, unde vom avea servicii operaţionale, unde aşa cum vă doriţi, veţi putea plăti toate amenzile, indiferent unde le luaţi. Unde tot ce înseamnă taxe şi impozite, vor fi pe internet", explica atunci Gabriel Sandu, ministrul la Comunicaţii. "În 25 decembrie, este programată lansarea portalului e-România, dată la care cel puţin zece astfel de servicii vor fi funcţionale. Printre acestea se vor număra şi unele legate de taxe şi impozite pentru persoanele fizice, dar şi despre piaţa muncii", promitea, anul trecut, Sandu, potrivit căruia "după această dată, portalul va acoperi şi alte domenii, de la învăţământ, sănătate şi cultură".
Între timp, portalul web "e-Romania" s-a plimbat pe la ştiri unde a fost afurisit cumsecuvine pentru costurile estimate la 500 de milioane de euro. O jumătate de miliard, aţi citit bine. Nu-i nicio greşală de redactare, eventual o greşală a statului care s-ar fi putut repezi să asfalteze o sută de km de autostradă cu banii ăştia, dar să nu rătăcim poteca. Între timp, s-au mai petrecut nişte lucruri, în afară de faptul că s-a mai scurs un an. Gabriel Sandu nu mai este ministru la Comunicaţii, portalul ăla se zbate în chinurile facerii, iar taxelor şi impozitelor le-au crescut cele mai lungi cozi de prin Europa, de-au ajuns occidentalii să nu mai vadă reforma statului şi să ne confunde cu balaurele Europei. Între timp, taxele, impozitele, ba chiar şi amenzile tot la ghişeu se achită, că doar nu degeaba ne-au antrenat la cozi Împuşcatu şi Savanta de renume.
Tot între timp, noul ministru de la Comunicaţii şi-a făcut Vreme să evite subiectul, cum probabil va-nvăţa să facă şi următorul. Probabil din cauza schelelor - sau sechelelor? - care înconjoară portalul. Schele de pe care şantieriştii site-ului continuă să fluiere, deşi mai degrabă schelălăie. A pagubă. Noroc cu mersul pe jos. Un drum pân la ghişeu n-a omorât pe nimeni. Iar trei mi-s sănătate curată. Nu aşa ne zicea medicul înainte s-o ia la sănătoasa către spitalele ălea din peninsule? Ăştia ne vor binele şi noi nu pricepem. Cu orice preţ, chiar dacă-i de juma de miliard. Nu-s destul medicamentele scumpe destul? Vă mai permiteţi luxul unui beteşug? Mersul pe jos face organismul sănătos. Ia, fuga marş, pas ale(r)gător la coadă să nu vă prindă noul an cu datorii. Şi nu disperaţi: 25 decembrie e încă-n grafic. Şi dacă nu-l prindem nici anul ăsta, putem încerca la anul. Sau, practic, în fiecare an! Şi bucuraţi-vă că lansarea portalului n-a nimerit o zi şi mai păcătoasă: 29 februarie cum ar fi sunat?
P.S. Statisticile Băncii Mondiale arată că, România are, în prezent, una dintre cele mai birocratice administraţii fiscale din lume. Un fleac pe lângă un titlu, din Evenimentul Zilei, zgomotos ca o coadă de contribuabili nervoşi: "Stăm o lună la coadă să ne plătim taxele". Fiindcă în România, numărul taxelor care trebuie plătite a ajuns la 113, faţă de doar 17 la bulgari.
Sursa: Tribuna |