Decont special privind taxa pe valoarea adaugata 301 Imprimare
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 

Decontul special privind taxa pe valoarea adăugată

Prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 75/2010 - text integral -, a fost aprobat modelul şi conţinutul formularului 301 „Decont special privind taxa pe valoarea adăugată” LINK şi au fost actualizate instrucţiunile de completare a decontului special ca urmare a modificărilor aduse articolului 156 indice 3 din Codul Fiscal (CF), referitoare la persoanele care au obligaţia depunerii acestui formular.

 

Obligaţia depunerii decontului special de TVA

1. Persoanele înregistrate conform art. 153 indice 1 din Legea nr. 571/2003 privind CF, cu modificările şi completările ulterioare, dar care nu sunt înregistrate şi nu trebuie să se înregistreze conform art. 153 care efectuează achiziţii intracomunitare de bunuri taxabile - altele decât mijloacele de transport noi şi produsele accizabile peste plafonul de achiziţii intracomunitare prevăzut la art. 126 alin. (4) din CF (10.000 euro la cursul de la data aderării, respectiv 3,3817 lei/euro).

Important! Persoanele mai sus menţionate declară achiziţiile intracomunitare de bunuri taxabile, altele decât achiziţiile intracomunitare de mijloace de transport noi sau de produse accizabile, precum şi achiziţiile efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare pentru care sunt obligate la plata taxei conform art. 150 alin. (4) din CF, pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare, inclusiv sumele înscrise în facturile primite pentru plăţi de avansuri parţiale pentru achiziţii intracomunitare de bunuri.

2. Orice persoană care nu este înregistrată şi care nu trebuie să se înregistreze conform art. 153 din CF, indiferent dacă este sau nu este înregistrată conform art. 153 indice 1, care efectuează achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi, pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare, inclusiv sumele din facturile primite pentru plăţi de avansuri parţiale.

3. Persoanele impozabile care nu sunt înregistrate şi care nu trebuie să se înregistreze conform art. 153 din CF şi persoanele juridice neimpozabile, indiferent dacă sunt sau nu sunt înregistrate conform art. 153 indice 1 din CF, care efectuează achiziţii intracomunitare de produse accizabile, pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare, inclusiv sumele din facturile primite pentru plăţi de avansuri parţiale.

4. Persoanele impozabile obligate la plata taxei conform art. 150 alin. (2) din CF, care nu sunt înregistrate şi nu trebuie să se înregistreze conform art. 153 din CF, indiferent dacă sunt sau nu sunt înregistrate conform art. 153 indice 1 din CF, şi persoanele juridice neimpozabile care sunt înregistrate conform art. 153 indice 1 din CF, care sunt beneficiare ale serviciilor care au locul prestării în România, conform art. 133 alin. (2) din CF, şi care sunt furnizate de către persoane impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul României sau nu sunt considerate a fi stabilite pentru respectivele prestări de servicii pe teritoriul României conform prevederilor art. 125 indice 1 alin. (2) din CF, chiar dacă sunt înregistrate în România conform art. 153 alin. (4) sau (5) din CF.

5. Persoanele obligate la plata taxei conform art. 150 alin. (3) din CF, care sunt înregistrate conform art. 153 indice 1 şi care nu sunt înregistrate şi nu trebuie să se înregistreze conform art. 153, cărora li se livrează gaze naturale sau energie electrică în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. e) sau f) din cod, daca aceste livrări sunt realizate de persoane impozabile care nu sunt stabilite în România sau nu sunt considerate a fi stabilite pentru respectivele livrări de bunuri pe teritoriul României conform prevederilor art. 125 indice 1 alin. (2) din CF, chiar dacă sunt înregistrate în scopuri de TVA în România conform art. 153 alin. (4) sau (5) din CF.

6. Persoanele obligate la plata taxei conform art. 150 alin. (5) din CF, care nu sunt înregistrate şi nu trebuie să se înregistreze conform art. 153, indiferent dacă sunt sau nu sunt înregistrate conform art. 153 indice 1 din CF, şi din cauza cărora bunurile ies din regimurile sau situaţiile prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a) şi d) din CF, cu excepţia situaţiei în care are loc un import de bunuri sau o achiziţie intracomunitară de bunuri.

7. Persoanele obligate la plata taxei conform art. 150 alin. (6) din CF, care nu sunt înregistrate şi nu trebuie să se înregistreze conform art. 153 din CF, indiferent daca sunt sau nu sunt înregistrate conform art. 153 indice 1, şi care sunt beneficiare ale unor livrări de bunuri/prestări de servicii care au loc în România conform art. 132 sau 133 din CF, în cazul în care livrările de bunuri/prestările de servicii sunt realizate de persoane impozabile care nu sunt stabilite în România sau nu sunt considerate a fi stabilite pentru respectivele livrări de bunuri/prestări de servicii pe teritoriul României conform prevederilor art. 125 indice 1 alin. (2) din CF şi care nu sunt înregistrate în România conform art. 153 din CF.

8. Persoanele impozabile obligate la plata taxei conform art. 150 alin. (2) din CF, care nu sunt înregistrate şi nu trebuie să se înregistreze conform art. 153 din CF, indiferent dacă sunt sau nu sunt înregistrate conform art. 153 indice 1 din CF, şi de către persoanele juridice neimpozabile care sunt înregistrate conform art. 153 indice 1 din CF, care sunt beneficiare ale serviciilor care au locul prestării în România conform art. 133 alin. (2) din CF şi care sunt furnizate de către persoane impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul României conform art. 125 indice 1 alin. (2) din CF, dar care sunt stabilite în Comunitate, chiar daca sunt înregistrate în România conform art. 153 alin. (4) sau (5) din CF, care efectuează achiziţii de servicii intracomunitare, pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA conform art. 150 alin. (2) din CF.

Depunerea decontului special de TVA

Decontul special de TVA se depune la organul fiscal în a cărui evidenţă este înregistrat contribuabilul şi numai pentru perioadele în care ia naştere exigibilitatea taxei.

Decontul special de TVA se depune, în format electronic, la registratura organului fiscal competent, la poştă, prin scrisoare recomandată sau prin completare pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de către contribuabilii eligibili conform reglementărilor de utilizare a serviciului.

Formatul electronic va fi însoţit de formularul editat de contribuabil cu ajutorul programului de asistenţă, semnat şi ştampilat conform legii.

Formatul electronic al decontului special de TVA se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de ANAF, pus la dispoziţie gratuit contribuabililor de unităţile fiscale sau descărcat de pe website-ul instituţiei, de la adresa www.anaf.ro.

Contribuabilii care deţin certificat digital pot depune formularul prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, pe wesite-ul ANAF.

 

Descarca aplicatia  301 Decont special de TVA pentru 2010 LINK

 

 

Termenul de depunere al decontului special

Termenul de depunere a formularului 301 „Decont special privind taxa pe valoarea adăugată” este:
- până la data de 25 inclusiv, a lunii următoare celei în care ia naştere exigibilitatea operaţiunilor prevăzute la art. 156 indice 3 alin (1) din CF (operaţiunile prevăzute la secţiunile 1, 3, 4 si 4.1 din formular);
- înainte de înmatricularea în România a unui mijloc de transport nou, dar nu mai târziu de data de 25 a lunii următoare celei în care ia naştere exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare de mijloace de transport noi.

Atenţie!
Dacă în aceeaşi lună persoana impozabilă efectuează mai multe achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi, aceasta poate depune mai multe deconturi speciale de taxa pentru aceeaşi lună, fără a bifa căsuţa „Declaraţie rectificativă”.

Declaraţia depusă iniţial se rectifică prin depunerea unei noi declaraţii, pe acelaşi format, bifând căsuţa corespunzătoare de pe formular.

Rectificarea nu este posibilă pentru perioade fiscale care au fost supuse inspecţiei fiscale sau pentru care este în curs de derulare o inspecţie fiscală.
*
Baza legală: Art. 156 indice 3 din Legea nr. 57172003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; Ordinul preşedintelui ANAF nr. 75/2010 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului (301) „Decont special de taxă pe valoarea adăugată”, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59/26.01.2010.

Sursa: www.finantevalcea.ro

 

 

CONTA CLUB


Vrei sa primesti pe mail toate stirile?  Inscrie-te in clubul nostru!


Subscrie la Conta_Club


 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează