|
Ministrul Muncii, Mihai Şeitan a anunţat astăzi că declaraţiile privind veniturile obţinute din activităţi independente ar putea fi depuse până la sfârşitul acestei săptămâni.
Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a declarat că cei care au venituri din drepturi de autor, convenţii civile sau PFA-uri nu vor fi penalizaţi în cazul în care nu reuşeşc să depună la timp declaratiile.
"După ce sistemul se va pune la punct, atunci se vor aplica penalităţi, dacă se va dovedi reaua-credinţă. Este normal ca oamenii să înveţe (ce au de făcut - n.r.), să înveţe şi cei care lucrează cu ei", a spus ministrul, adăugând că este falsă toată această "isterie".
Mihai Şeitan a mai spus că sunt şi conturi în care se pot depune bani. Ministrul a adăugat însă că orice declaraţie care intră într-un sistem trebuie făcută manual, deoarece este nevoie de semnătură, iar pentru persoanele fizice încă nu există coduri care să permită semnătura electronică.
"S-a speriat lumea că se vor plăti amenzi dacă nu depun azi (miercuri - n.r.) declaraţiile. Se pot depune declaraţiile toată această săptămână, probabil şi săptămâna viitoare. Lucrurile sunt puse la punct, sunt sub control . Noi ne-am organizat, programul de lucru la ghişee este prelungit", a completat Mihai Şeitan.
In ciuda asigurarilor date de d-ul Seitan am primit urmatorul comunicat oficial de la Casa Judeteana de Pensii Sibiu
"Termenul pentru depunerea declaratiilor aferente luni iulie este data de 25.08.2010 Contul in care se poate face plata pentru OUG.58/2010 este urmatorul: RO89TREZ57622210309XXXXX. Pentru intarzieri se percep penalitati prevazute in codul de procedura fiscala pe anul 2010.
Cu stima CJP Sibiu Consilier asistent Doina Turc"
El a amintit că au mai avut astfel de situaţii şi în alţi ani şi au reuşit să le depăşească cu bine. A dar exemplul cu recalcularea pensiilor din 2005, când mii de pensionari au stat la cozi, la fel cum stau astăzi persoanele care obţin venituri din drepturi de autor, convenţii civile sau PFA-urile.
"Din experienţa noastră eu cred că în 2-3 luni, poate chiar mai puţin, lucrurile vor fi aşezate. După această stabilizare vom găsi o modalitate prin care să îi descoperim pe cei care nu au depus declaraţiile din rea voinţă. Aceştia vor fi penalizaţi", a mai spus Mihai Şeitan.
Potrivit normelor metodologice, amenzile ar putea fi între 2.500 şi 5.000 de lei. Aceleaşi norme mai indică şi faptul că următoarele venituri nu constituie venituri de natură profesională şi pentru acestea nu se vor plăti dări către stat:
- veniturile din cedarea folosinţei bunurilor;
- veniturile din investitii;
- veniturile din pensii;
- veniturile din activităţi agricole;
- veniturile din premii şi din jocuri de noroc;
- veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare;
- venituri din vânzarea bunurilor în regim de consignaţie.
- veniturile din alte surse, definite conform art.78 alin. (1) lit. a) – d) şi alin. (2) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Normele metodologice au fost făcute publice la sfârşitul lunii iulie 2010, dar legea a intrat în vigoare la data de 1 iulie şi se aplică retroactiv şi la companii.
Întrebat dacă vor mai exista modificări în textul legii, ministrul Şeitan a declarat că, probabil, vor fi aduse îmbunătăţiri în norme.
"Cei care plătesc contribuţii la pensii şi şomaj, li se consideră, aşa cum spunea norma până acum, o treime din stagiul de cotizare. Diferenţa este punctajul, acesta fiind mai mic, pentru că ai plătit mai puţin", a explicat ministrul. Sursa: Realitatea.net
Nu ati depus inca declaratiile? Gasiti mai jos toate formularele si instructiuni de completare!
|
Comentarii
Normele metodologice aprobate prin HG nr. 791/2010 de aplicare a prevederilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale, la art. 8 (3) prevad:,,În lunile în care nu realizează venituri de natură profesională, persoanele aflate în situaţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) şi (2) au obligaţia de a notifica acest fapt casei teritoriale de pensii, precum şi agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti din raza de domiciliu sau de reşedinţă a acestora,,.
Mai aveti putina rabdare ca se vor lamuri toate si aceste notificari si declaratiile inca nu se stie nimic clar...
Semnatura digitala poate si este personalizata pe o persoana .
este foarte adevarat ca nu este ieftin dar decat sa pierd in fiecare luna doua zile la cozii preferam o solutie on-line
Dar bataia de joc a handicapatilor mintali care ne conduc trebuie sa continue .
Mi-am depus pe pfa deconturile de tva on line bine mersi de ce nu se poate sa depun si aceste KK .
De ce stimabilii nostrii nu fac ca la firme cont unic in curs de restribuire si pentru noi ?
niste idioti
RSS pentru acest articol.