Ferhat Givan, un pensionar bucureştean, a avut mult de furcă din cauza acestei taxe de care nu ştia.
"Am mers la casa de asigurări de sănătate să iau o adeverinţă de asigurat care îmi era necesară pentru soţia mea. Pentru a-mi da adeverinţa mi-au cerut însă să achit contribuţia la sănătate pentru un contract de închiriere pe care îl avusesem între 2003 şi 2008 pentru o antenă instalată pe casa noastră. Am plătit 513 lei, din care 256 de lei contribuţie propriu-zisă şi 257 penalităţi. Ceea ce mă revoltă este că nu am primit nicio înştiinţare pentru a achita la timp această contribuţie, deşi am declarat că am contract la Fisc", spune revoltat bărbatul.
Până la 30 iunie 2008, pensionarii aveau obligaţia de plată a contribuţiei la sănătate pentru veniturile din chirii numai dacă nu obţineau şi alte venituri impozabile.
"De la 1 iulie 2008, pensionarii au fost scutiţi de plata contribuţiei la veniturile obţinute din chirii după această dată, indiferent dacă au sau nu alte venituri impozabile", spune Cristina Călinoiu, purtător de cuvânt al CASMB.
Însă pensionarii care nu au plătit taxele până în 2008 trebuie să achite contribuţia datorată, plus penalităţi. Pe site-ul CASMB există o listă cu persoanele care au datorii la fondul de asigurări pentru 2005 şi 2006.
Anunţaţi şi casa de asigurări că aveţi contract de închiriere
Reprezentanţii casei de asigurări afirmă că atunci când se încheie un contract de închiriere trebuie anunţată şi casa de asigurări, nu doar Fiscul.
"Una din obligaţiile asiguraţilor este de a anunţa în termen de 15 zile casa de asigurări asupra modificărilor referitoare la încadrarea lor într-o anumită categorie de asiguraţi. Fără o evidenţă a veniturilor obţinute, casele de asigurări nu au putut emite înştiinţări de plată privind sumele aferente (inclusiv penalităţile)", detaliază Cristina Călinoiu.
Începând cu 2009, ca urmare a protocolului încheiat între CNAS şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pentru furnizarea de date privind veniturile impozabile, ca sele de asigurări trimit înştiinţări sau somaţii de plată, în ordinea cronologică a termenului de prescripţie fiscală.
"Cota de contribuţie la sănătate pentru venituri din chirii variază între 5,5 şi 6,5% din venitul impozabil, în funcţie de an".
CRISTINA CĂLINOIU, purtător de cuvânt, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti
Sursa: EVZ.ro


Comentarii
RSS pentru acest articol.